Am refuzat să accept ideea că voi pleca din Africa de Sud fără a avea dialogul promis cu Ted Dumitru.
Am schimbat cu antrenorul de origine română stabilit aici mai multe SMS-uri, în care îmi spusese că e foarte prins cu un proiect al Barcelonei și mă asigurase că mă va căuta imediat ce va fi în Johannesburg. Timpul trecea, așa că, riscând să fiu perceput drept nepoliticos de insistent, am mai sunat. A rezultat o discuție de o oră, fie ea și la telefon, care pe mine, unul, m-a impresionat. -Domnule Ted Dumitru, tot eu vă deranjez. E foarte important să vorbim… -Și pentru mine e important. Am multe de spus, dar, din păcate, iar nu sunt în oraș! Încerc, împreună cu o delegație a Barcelonei, să găsesc un loc unde să deschidem un centru de excelență care să acopere toată Africa. E un proiect extraordinar. Umblu de două săptămâni peste tot. Acum suntem la Port Elizabeth… -Eu vă aștept la Johannesburg oricând aveți timp. -Vin săptămâna viitoare… Tu când pleci? -Luni, a doua zi după finală. -Atunci voi face tot posibilul să ajung în cursul zilei de duminică. Dar nu promit. -Vă supărați dacă am discuta prin telefon? -…(pauză) -Știu că nu e același lucru, dar e mai mult decât nimic. -Te ascult…
Condamnat la 20 de ani de muncă silnică -Ne întoarcem un pic în timp? De ce ați ales să plecați din România? -Nu am ales eu. Era prea mult ce se întâmpla acolo. Regimul Ceaușescu, cenzura, dictatura… Am fost în Turcia, la un schimb de experiență cu federația de acolo. Eu avusesem unele rezultate la nivel de tineret, luasem locul 3 la Campionatul Mondial Universitar cu România, iar turcii au vrut să implementeze modelul nostru. M-am dus acolo, dar, odată ajuns, cei din țară au cerut mai mulți bani, au schimbat condițiile. Nu mi-a plăcut și am folosit prilejul să rămân departe de țară. Nu a fost ușor. -Am o mulțime de întrebări, dar una dintre ele nu o mai pot amâna. Cum de vorbiți așa bine limba română? -Mai exersez. Uneori chiar și singur, în fața computerului. Am o fată în America, inginer electronist… Mai vorbesc cu ea. În rest, nu mai am cu cine vorbi. Mă și mir că spui că vorbesc bine. -E ciudat pentru cineva care la noi în țară e perceput ca unul care vrea să se rupă de tot ce înseamnă România. -Nu e adevărat așa ceva! Din contră. Urmăresc tot ce se întâmplă și mă doare când văd că un fotbal cu o națională care ar putea fi constant în primele zece ale lumii e atât de suferind. A fost firească reținerea mea față de o țară care m-a condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Am fost hăituit de Securitate… Au vrut să mă răpească! M-au ascuns americanii… Mi-am schimbat numele din Teodorescu în Ted. Toate astea pentru că nu am suportat teroarea și umilința.
„Simt și gândesc românește” -Sunteți un antrenor recunoscut în Africa de Sud… -Nu sunt lipsit de modestie, dar sunt recunoscut în multe colțuri ale lumii. Am terminat cariera fotbalistică prematur din cauza unei accidentări la genunchi și apoi nu am făcut decât să încerc să caut și să găsesc teorii pe care să le aplic în fotbal. Am studiat foarte mult fenomenul din punct de vedere științific și pot spune că am ajuns la un nivel în care am soluții pentru oricine. De asta mă și caută un club ca Barcelona. Cu metodele mele am reușit performanțe. Am un alt fel de a vedea fotbalul. -Din România nu v-a căutat nimeni niciodată? De când nu ați mai fost în țară? -(râde) Păi nu am mai fost de când am plecat (n.r. – mai mult de 40 de ani) și nu, nu m-a căutat nimeni. Repet, sunt la curent cu tot ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, am urmărit fotbalul nostru. Mă simt român. Simt și gândesc românește, chiar dacă nu sunt recunoscut de ai mei. În urmă cu vreo șapte ani, la Cupa Păcii, în Coreea de Sud, m-am întâlnit cu Mircea Lucescu. El era cu Beșiktaș, eu cu Kaizer Chiefs. A fost unul dintre momentele cele mai emoționante. Pe Mircea l-am avut elev la Știința București și l-am îndrumat spre marea performanță. În rest… Demult am mai vorbit cu Stănculescu (n.r. – Victor Stănculescu). -Dar ați vrea să veniți în România? -Poate, într-o zi. De soție poți divorța, eu am și făcut-o, dar de țara ta niciodată. De cultură, de tradiție… „Șefii fotbalului românesc au fost prea servili” -Mai devreme ați pus degetul pe rană. Avem un fotbal suferind și fără performanță… -Da. Și asta pentru că nu are identitate. Pentru că, de-a lungul timpului, nu am făcut decât să copiem modele. Conducătorii din fotbalul românesc au avut o atitudine servilă și s-au raportat la ce vedeau pe afară. Nu poți niciodată să fii victorios astfel! E fundamental greșit. -Ce ar trebui făcut, în viziunea dumneavoastră? -Vorbesc ca unul care a studiat culturile fotbalistice din toate țările lumii. Noi trebuie să ne exploatăm nativitatea, calitățile cu care ne-a înzestrat natura, Dumnezeu! În România sunt mulți Hagi care nu apar. Suntem latini și ar trebui ca, încă din perioada junioratului, copiii să fie crescuți în spiritul ăsta. Avem un temperament de joc special, o aroganță pozitivă. Abilitate de control al balonului, coordonare, agilitate și viteză de reacție. E dovedit științific. Fotbalistul român e spontan, are instinct. Dar noi, nu! Ne lăsăm influențați și ne folosim părțile negative: distrugem, faultăm, simulăm. Luăm ce e mai rău de la alții și îngropăm ce e bun. Steaua în ’86 și naționala în ’94 au avut momente de tradiție românească în joc. „Cu modelul meu putem fi în primele 10 puteri” -Sună logic ce spuneți, dar parcă prea teoretic. -Asta este baza. V-am zis că sunt în relații bune cu Barcelona. Luați modelul lor, al Catalunyei, zic, nu al Spaniei. Au plecat de la ideile enunțate de mine. Identitatea fotbalistică. Vorbim de o regiune cu două milioane de suflete. Au făcut asta, ce vă spun eu acum. Și?! Echipa Barcelona e cine e în fotbalul mondial, iar în primii unsprezece jucători ai campioanei europene sunt… Câți? Cinci-șase fotbaliști de acolo! Plus Messi, un produs sută la sută al unui model, concept sau cum vreți să îi spuneți. Despre asta zic eu când vorbesc de identitate. Am rețeta asta și pentru România. Din peste 20 de milioane putem obține în timp fotbaliști extraordinari. Cum spuneam mai devreme. Nu avem voie, la ce calități avem, să nu fim constant în primele 10 națiuni fotbalistice. -Ce trebuie pentru asta? -Răbdare, seriozitate și investiții judicioase. Activarea resurselor genetice și identitatea în sport. Copii crescuți de la grădiniță în spiritul ăsta și vom avea o grămadă de Mutu! Talentați, serioși, fără carențe educaționale. -Ați veni să le vorbiți despre toate astea oamenilor de fotbal din România? -Depinde de conducători. Ce pot să fac eu? Să vin să bat la ușă? Eu sunt bine aici, sunt respectat, dar, da, îmi pasă de ce se întâmplă acolo și am profitat de discuția asta să transmit acest mesaj. Mai departe…
4 naționale ale unor țări africane a pregătit Ted Dumitru în carieră: Zambia, Swaziland, Namibia și Africa de Sud
33 de ani numără cariera de antrenor a lui Ted Dumitru. De-a lungul timpului, românul a avut mai multe întreruperi, totalizând 13 ani Suntem deschiși unei colaborări cu Ted Dumitru. Îl poate contacta pe Mircea Rădulescu și poate veni să țină cursuri așa cum a venit și Victor Stănculescu din America Mircea Sandu, președinte FRF
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER